joi, 28 ianuarie 2016

Balastiera Fughiu - mai 2014


    O alta intalnire cu aceasta frumosa balastiera am avut-o in mai 2014 alaturi de Florin Popa. Am pescuit aproape 60 de ore din standul numarul 2. Spun ca pescuiam din acel stand deoarece aveam rezervate atat standul 1 cat si standul 2,dar am campat doar pe unul dintre ele. Din acea pozitie  puteam aborda ambele suprafete. Acest stand momentan nu mai exista, lacul intre timp a suferit unele transformari. Suprafata lui s-a modificat, luciul de apa marindu-se considerabil.
    Ne aflam intr-o luna a anului in care se stie ca pestii consuma nada in cantitati mai mari asa ca eram pregatiti sa azezam o masa bogata pentru ei. Aveam pregatite bile de diferite dimensiuni, de la 14 la 24 mm, fierte dar nu foarte deshidratate.
   Ca strategie de nadire am ales sa nadim pe o suprafata cat mai mare si nu foarte grupat, in ideea ca vom tine pestii in loc pentru cat mai mult timp posibil. Boiliesurile le-am imprastiat cu ajutorul bastonuli de nadire.
   Nu a durat foarte mult si pestii au inceput sa vina pe zona nadita, se vedeau semne pe apa. Dupa primele prezentari prindeam tot mai multa incredere in strategia aleasa.


   Inca de la inceput am prins pesti  trecuti de 10 kg, atat crapi oglinda cat si crapi comuni, toti extrem de bataiosi.

   Lucrurile decurgeau bine, mai trebuia sa facem ceva pentru a prinde si pestii mai mari, cei trecuti de pragul de 15kg. Asa ca am continuat sa nadim pe suprafata mare dar cu cantitati mai mici de nada. In plus urmaream unde cade montura in apa dupa lansare, si mai plasam cu ajutorul bastonului cateva bile in apropierea acesteia. 
   Inca o data am ales corect si rezultatele au fost pe masura, pestii mari au ajuns pe salteaua de primire.

    Din pacate am avut si multe prezentari incheiate intr-un mod nu foarte placut, am ratat destul de multi pesti. Dintre acestia o parte au scapat dupa ce s-au parcat in agataturi, altii chiar in fata minciocului  iar doi cu ''ajutorul'' meu. Vazand numarul mare de rateuri am modificat distanta dintre bila si carlig, adica am marit-o. Aceasta modificare a dus la o intepare mai buna a pestilor crescand numarul capturilor.


   Pana la finalul partidei am reusit sa pun in salteaua de primire 2 pesti trecuti de 16 kg, 2 de peste 14 kg si mai multi trecuti de pragul de 10kg. Pot sa spun ca a fost o partida reusita, cu un numar destul de mare de pesti prinsi, si cel mai important au fost si cateva exemplare mari. Cu siguranta voi mai face si alte partide pe aceasta locatie.

duminică, 24 ianuarie 2016

Balastiera Fughiu

     

      Cu toate ca se implinesc aproape doi ani de la ultima mea partida pe acest lac nu pot sa nu-mi amintesc cu drag de aceasta balastiera. Poate si din cauza ca este o alta ocupanta a locurilor fruntase din topul preferintelor mele, o balastiera cu crapi bataiosi cum rar  intalnesti. Tin minte si acum primul dril, venea dupa o partida anterioara, partida cu pesti mari dar pe un lac unde pestii nu lupta prea tare si din cauza asta am fost puternic impresionat. Pestele pleca in forta, in momentul in care recuperam simteam ca nu are greutate, totusi cand lua fir pleca nervos si cu greu se oprea. Nu puteam sa-mi dau seama exact ce se afla la capatul celalalt al firului.  Dupa 10 minute ma uitam la peste si nu imi venea sa cred, ce ''lupta'' grea cu un adversar de categorie pana.


    Am vazut aici pesti de 8-9 kg care nu cedau nici dupa 30 de minute. Pot sa spun dupa trei partide ca acestia sunt pestii crescuti in balta si nu cei din popularile ulterioare. Cel putin crapii comuni se pot deosebii prin coloritul lor, au o nuanta mult mai inchisa apropiata de negru (restul sunt mai deschisi la culoare) iar forma corpului difera. Aduc a crapi salbatici lungi si subtiri (sui).
   Cu siguranta peste cativa ani, timp necesar ca pestii sa mai creasca, aceasta locatie va fi un punct fierbinte pe harta carp-fishingului romanesc.
   Revenind la acea partida, a avut loc in urma cu aproape trei ani. Locul de pescuit a fost standul 4,  situat in partea cea mai ingusta a lacului. Aceasta portiune este aproape in mijlocul lacului, care are  forma unei clepsidre. Nu am pescuit singur de pe acel loc, ca partener l-am avut pe Catalin Chetan.
   Ajuns aici pentru prima data si necunoscand  lacul am procedat la fel cum as face pe orice balastiera noua pe care ajung, am inceput sa pescuiesc malul de vis-a-vis. Nu am nadit foarte mult din doua motive, nu stiam daca sunt bune locurile alese si partida era destul de scurta (50-60ore).
   Ca nada am folosit doar boilies, fishmealuri nutritive fierte si apoi deshidratate timp de mai multe luni.
   Locurile alese s-au dovedit bune, am avut destul de multe prezentari pe durata partidei, insa cele mai multe prezentari s-au incheiat rau, aproape toti pestii i-am pierdut in agatatura.


  Pescuiam foarte aproape de agatatura, monturile trebuiau plasate la maxim un metru-doi de mal. Uneori lansam si de 7-8 ori pana reuseam sa pozitionez bine montura, altfel nu aveam prezentare. Am incercat sa tin pestii pe loc dar nu reuseam, cu toate ca pecuiam cu linia principala de 0,30 mm aceasta nu rezista, ceda si pierdeam pestii. Am inlocuit tamburii cu cei de rezerva, pe acestia aveam monofilament de 0,40 mm, sa nu mai am probleme.


    Cu toate astea nu reuseam sa scot pestii, pescuiam la limita cu standul 5 si in acel loc malul are un intrand care dinspre 4 face un unghi de 90 de grade. Pestii ''parcau dupa colt'' si nu mai puteam face nimic. Oricat am incercat nu am reusit, dintr-un numar de 14 prezentari am avut 3 capturi, toti pestii care am reusit sa-i scot au fost sub 10kg.
    Dupa acest scor dezastruos in favoarea pestilor am hotarat ca trebuie sa revin cat mai repede pentru a echilibra rezultatul. La cateva saptamani eram din nou pe balta, de data aceasta am ales standul 5. Din aceasta pozitie pestii nu aveau cum sa se ascunda, in fata aveam doar zona libera.
    Cu lectia invatata din partida precedenta am pescuit de la inceput cu fire si monturi alese corect pentru acea situatie. Am nadit malul opus, mai precis am nadit locurile care le stiam ca ''fierbinti''. 
    De data aceasta nu am avut rateuri insa nici prezentari foarte multe, era o perioada in care  balta mergea rau, pestele avea perioade foarte scurte de hranire, cate o ora dimineata si una seara.
    Nu am vrut sa ma impac cu ideea ca pestele nu raspunde asa ca pentru a prinde  pesti am incercat  sa pescuiesc diferit cu fiecare lanseta. Prima plasata izolat cu momeli de atractie,  a doua pe pat de seminte iar cea de a treia pe locurile care au dat randament data trecuta. Doar la cea din urma am avut rezultate, insa nu era ce asteptam, am prins un numar mic de pesti si nici unul dintre acestia nu facea parte dintre seniorii lacului. Pestii mari nu se aflau sau cel putin nu se hraneau in zona pescuita de mine.
   Cele 72 de ore cat a durat partida au trecut foarte repede iar finalul m-a gasit cum nu se poate mai rau, convins ca am pescuit bine dar totusi fara rezultat. Era nevoie sa revin. 

miercuri, 20 ianuarie 2016

Lacul Fodora


      In toiul verii anului 2015 am fost invitat la o partida de test pe un lac din apropierea Clujului, aflat la putin peste 30km distanta fata de oras. Lacul poarta numele localitatii in care se afla : Fodora (Lacul Fodora)
      Este un lac mic dar cochet, impartit la patru standuri care pot acomoda cate doi pescari.
      Ingrijit si plin de viata adaposteste chiar si o familie de lebede care te incanta cu frumusetea lor.


      Am hotarat sa dau curs invitatiei cand am auzit ca balta nu a mai fost pescuita pana atunci, iar ce mi-a atras atentia cel mai tare a fost faptul ca pestii nu se intalnisera inca cu boiliesurile .
     Ajuns vineri seara la destinatie am stabilit impreuna cu Sebi (Potora Sebastian), partenerul meu din acea partida, ca primul lucru care trebuie facut este sa nadim locurile care urmeaza a fi pescuite. Zis si facut, am pregatit un amestec de boiliesuri de diferite marimi impreuna cu o cantitate mica de seminte preparate si am inceput sa nadim locurile de pescuit. In principal am nadit malul de vis-a-vis in ideea ca  pestii neobisnuiti cu prezenta omului  se vor retrage deranjati de miscarile noastre.
    Dupa pregatirea echipamentului am inceput sa pozitionam monturile pe locurile nadite. Acestea au ajuns in locurile dorite atat lansate din mana cat si plantate.
    Spre surprinderea noastra pestii au raspuns foarte repede la nada. Primele prezentari le-am avut la mai putin de doua ore de la nadire si au continuat pe tot parcursul noptii. In ziua urmatoare pestii consumau nada fara retinere, lucru confirmat de numarul mare de capturi si de faptul ca doi pesti au fost prinsi de cate doua ori fiecare pe parcursul acelei zile.


   Monturile au fost simple iar pe toata durata am folosit la carlig doar boiliesuri, tari si de diferite marimi, ca si cele din amestecul folosit la nadire. In unele cazuri am usurat momeala cu pop up-uri sau am folosit bile critic echilibrate. Cum trecea timplul pestii pareau tot mai receptivi la nada, acestia avand momente lungi de hranire. Nu au lipsit nici drilurile duble, marind numarul capturilor.
    

     Raportat la timpul scurt in care s-a desfasurat partida, mai exact sub 48 de ore, pot sa spun ca am avut rezultate destul de bune. Impreuna cu Sebi am capturat 38 de carpi, din care cei mai mici au fost 6 la numar cu o greutate aflata sub 5kg iar cei mai mari au fost 13 la numar, acestia fiind trecuti bine de pragul de 10kg. 


    Din spusele proprietarului in lac se afla pesti trecuti de 18 kg dar din pacate cu acestia nu ne-am intalnit. Nu se stie insa la primavara, balta fiind situata aproape de casa are toate sansele ca pe ea sa incep sezonul 2016.
                                  

                    Pana atunci asteptam sa treaca iarna cea lunga cu gandul la capturile viitoare.

duminică, 17 ianuarie 2016

Harsany - final de sezon 2015


     Sezonul 2015 l-am incheiat destul de devreme, ultima partida am avut-o la sfarsitul lunii septembrie - inceputul lui octombrie. Timp de patru zile partener mi-a fost Vlad Ghetiu, alaturi de el pescuind pentru prima data.
    Am pescuit pe standul nou, situat pe partea cu padurea. Din punctul meu de vedere cred ca acesta este unul dintre cele mai confortabile standuri, confort asigurat de cabana dotata cu paturi si de padurea care tine umbra in zilele calde. In plus este un stand cotat ca foarte bun pentru pescuit.
     

  Pentu aceasta partida ca strategie am abordat pescuitul la punct fix, pescuiam cu toate lansetele concentrate pe  cativa metri patrati. Nadirea grea facuta de doua ori pe zi din barca era concentrata in jurul balizei pe zona de pescuit. In timpul zilei intretineam patul de nada cu ajutorul bastonului de nadire.
  Ca nada am ales doar boiliesuri tari de 20mm si de 24mm, cele din urma le-am plasat pe patul de nada cu ajutorul bastonului de nadire, greutatea lor ajutand la atingerea unor distante mai mari. La carlig am folosit doar bile critic echilibrate invelite in pasta.
      Prezentarile au venit imediat, pestii coborand rapid pe patul de nada sa se hraneasca.


      Pestii au continuat sa se hraneasca bine si dupa lasarea intunericului,aveam prezentari destul de constant. Am avut chiar si un peste mai frumos insa neatentia mea face ca linia sa cedeze la a treia apropiere a acestuia de mincoc. Pe timpul noptii mai prind cativa dar nici unul din categoria grea.


   A doua zi numarul prezentarilor a scazut brusc, rar cate un peste intra timid pentru a se hrani pe zona noastra.



    Ritmul acesta lent mentinandu-se pana in dimineata ultimei zile. De la primele ore ale diminetii se vedeau urme pe apa care tradau prezenta pestilor in zona, inclusiv baliza misca puternic. Dupa pestii capturati am dedus ca era vorba de un banc de crapi oglinda. 
     

   In timp ce impachetam bagajele pentru a elibera standul, pestii se hraneau cel mai bine. Ultimele lucruri au ramas rod pod-urile cu lansetele pe ele. Cum stateam in fata lor gandindu-ma care dintre lansete sa o scot afara, suna unul dintre avertizori. Dupa o ''lupta''  grea reusec sa aduc in salteaua de primire pestele care avea sa fie captura partidei.


      Cu toate ca imi doream foarte mult, pestele nu a trecut pragul de 20kg, din pacate lipseau cateva sute de grame.
      In alta ordine de idei am fost multumit ca am pescuit pana in ultima clipa, partida trebuie considerata ca si incheiata doar in momentul cand avem toate lansetele stranse.
   

Harsany - vara 2015

         

    A doua intalnire cu lacul de la Harsany a avut loc vara, in prima jumatate a lunii iunie. Partener si coechipier mi-a fost Patrick Biro, participam la o cupa amicala (la alte concursuri nu particip). Tragerea la sorti ne-a adus standul 5, eram multumiti deoarece acest stand in general da seniorii lacului. 
    Din pacate pe toata durata concursului balta a mers foarte slab, era foarte cald iar pestii aveau perioade foare scurte de hranire. 
    Am nadit cu un amestec de boiliesuri pentru a vedea ce tip de nada prefera pestii, iar ca monturi am stabilit sa folosim monturi cat mai fine, formate din carlige kurv shank marimile 6 si 8 legate cu fire textile camasuite. Firul l-am decojit in apropierea carligului pentru o mai buna mecanica a monturii.
    Primii pesti prinsi au fost niste teni, se stie ca acestia nu sunt afectati de canicula, chiar se hranesc foarte bine in zilele calde de vara.
   

     Timpul trecea dar pe zona noastra nu veneau crapii la masa, indiferent ce faceam eram ''deranjati'' doar de teni.

  In ultima noapte  stabilim sa concentram toate lansetele la limita zonei de pescuit pe un pat de bile mai rapide. De acolo prindem primul crap care avea sa fie si cel mai mare dintre pestii prinsi de noi.    Acesta cantarea 22,14 kg, un peste frumos care macar ne-a ridicat moralul, capitol la care nu stateam foarte bine la acea ora.
      

    Cu toate ca eram mai determinati dupa aceasta captura alte rezultate notabile nu am mai avut, fapt ce s-a reflectat in pozitionarea noastra pe locurile codase ale clasamentului final.
   

     Cam asa au decurs lucrurile , speram ca anul acesta (2016) in noua editie a cupei sa ne clasam pe un loc fruntas, sa fie un fel de revansa pentru noi.

Harsany - pe scurt sezonul 2015


     Dupa cum spune titlul, sezonul 2015 l-am petrecut aproape in totalitate pe cunoscutul lac de la Harsany, spun cunoscut pentru ca nu cred ca este pescar de crap care sa nu fi auzit de numarul impresionant de crapi capitali care se gasesc in aceasta apa si cantitatile impresionante de nada pe care le consuma.
      Sincer nu este un lac aflat in topul preferintelor mele, cu toate astea insa trebuie sa recunosc ca este unul deosebit in peisajul pescuitului la crap.
      Am sa iau in ordine cele trei partide care le-am facut in sezonul 2015, partide care au avut loc in fiecare anotimp al sezonului mai putin iarna.


    Prima partida : sau inceputul sezonului. A avut loc primavara, mai precis la jumatatea lunii aprilie si a durat 6 zile. Standul pe care am pescuit a fost cel cu numarul trei, aflat in zona cu apa mai mica. Ca partener in aceasta partida l-am avut pe Patrick Biro.
   Dupa cum stabilisem, imediat dupa intrarea in stand a urmat sondarea. Acest lucru l-am facut din barca impreuna cu nadirea locului de pescuit, imediat dupa pozitionarea balizelor.
   Aceasta nefiind prima partida pe acest lac pentru nici unul dintre noi stiam ca trebuie sa fi pregatit cu cantitati impresionante de nada asa ca ne-am conformat. Aveam in jur de 60 kg de amestec de  seminte preparate, aproape 80kg de boiliesuri si peste 20kg de pelete.
  Din pacate un lucru ne-a scapat, administratia populase balta cu ciortan iar noi nu stiam, asa ca am momit cu cantitati mari de seminte, lucru care s-a vazut in cantitatea mare de pesti mici prinsi (pesti mici in raport cu exemplarele capitale din lac).


    Pe langa pestii mici ne-au deranjat si tenii. Dintre acestia am prinsi un numar destul de mare in acea partida, cateodata avand chiar dril dublu.


    Dupa doua zile am sistat nadirea cu seminte, speram ca acest lucru v-a opri asediul pestilor mici si al tenilor. 
    Patrick adept al pescuitului la distanta a inceput sa pescuiasca pe un pat de nada nou, situat mai in larg fata de zona initiala, acesta era format doar dintr-un amestec de boiliesuri.


   Schimbarea i-a adus un avantaj fata de mine, datorita aceastei noi abordari a avut un numar mai mare de prezentari, implicit capturi mai multe si pestii cei mai mari ai partidei.  
   Vazand acest lucru am incercat sa pescuiesc mai izolat, cu monturi mai fine si cu momeli mai atractive, mai exact boiliesuri critic echilibrate invelite in pasta.


 La aceste momeli am prins cateva exemplare mai frumusele, din pacate pragul celor 20kg nu a fost trecut de nici unul.
   

   Nu la mult timp seria capturilor a fost intrerupta de o schimbare brusca de vreme, aceasta afectand serios apetitul pestilor. Ultimele doua zile ale partidei au fost negre din punctul de vedere al capturilor, in ultima zi neavand nici o prezentare. Si ca totul sa fie perfect a inceput si o ploaie care a tinut mai mult de 30 de ore, impachetatul bagajelor la pornirea spre casa a fost un ''deliciu''.

duminică, 10 ianuarie 2016

Carp Dream Lake - Runda trei

           

        Programarea pentru cea de a treia partida era  in luna august a anului 2014, insotit de partenerii mei : Popa Florin, Tudor Brie si Patrick Biro la data stabilita eram pe standul VP.
        Acest stand este unul dintre cele mai bune si cautate standuri ale lacului, zona acestuia tine exemplare capitale de crap iar locul de campat este confortabil.


      Eram cu totii nerebdatori asa ca am trecut rapid la despachetarea bagajelor si pregatirea echipamentelor de pescuit, am stabilit pozitiile in stand iar apoi am intrat pe apa in cutarea locurilor de pescuit.


    Am gasit cateva zone care imi pareau interesante, praguri si gropi cu substratul tare, asa ca am decis sa nadesc mai multe locuri si sa incerc sa le pescuiesc pe rand. Scopul era ca daca un loc nu dadea peste in ziua urmatoare sa pot  treceam la  un altul gata nadit.


   In urma observatiilor din partida trecuta ca nada am folosit doar boiliesuri  de marimea 24. La baza acestea aveau fishmealuri nutritive, bilele erau  fierte  si apoi deshidratate, monturi am ales variante simple realizate din fire combi, carlige wide gape si line alignere iar distanta de la boilies la carlig am last-o de 3-4 cm.  Momeala am folosit cate o bila de 24 sau doua bile de fund 24 cu 20.


   Toate acestea s-au dovedit a fi o alegere buna deoarece am inceput sa am prezentari chiar din prima zi, am prins pesti destul de constant cu o mica pauza de aproape 24 de ore pe la mijlocul partidei cand a fost o furtuna puternica care ne-a cam  reamenajat tabara.
     

    Lanseta din stanga, aflata pe mijlocul apei la adancimea cea mai mare  producea cei mai multi pesti.

    Erau pesti frumosi, crapi comuni impecabili si foarte bataiosi cel mai mare dintre ei depasind 19,6 kg.


    Dupa o pauza de aproape o zi pestii incep sa manance din nou si asta se vede din numarul de prezentari. Prindeam constant dar nu ce cautam, nici urma de Joker sau macar pesti trecuti de 20 kg. Era timpul sa trec pe zonele nadite dar nepescuite pana atunci, nu stau mult pe ganduri si repozitionez lansete. Se dovedeste a fi o strategie buna, am prezentari si din acele locuri, imi dau seama ca sunt pesti de talie mai mare dar din pacate nu reusesc sa-i scot, se taie atat linia principala cat si inaitasul din cauza agataturilor. Primul peste pe care-l pun in salteaua de primire e un crap oglinda.



    Insist pe zona mai dificila, nu fara rost acest lucru aducand un alt crap oglinda frumos, acesta din urma fiind captura partidei, cantarul arata 20,4 kg. 


    Jokerul a intrat dupa doua zile, din pacate pentru noi eram acasa de 24 de ore, pescarii care  aveau rezervare dupa noi l-au prins, ''vedeta'' a aprut la mal dupa o pauza de aproape trei ani. Lucrul acesta ma ambitioneaza sa revin pe aceasta locatie pana am sa reusesc. In 2015 in urma unor evenimente fericite din viata mea nu am pescuit pe aceasta locatie, anul acesta  insa am 2 partide programate, am sa va tin la curent si sper ca 2016 sa fie anul Jokerului in calendarul meu. 
     

sâmbătă, 9 ianuarie 2016

Carp Dream Lake - A doua intalnire

 

    Cum spune si titlul cea de a doua partida a avut loc pe la mijlocul lunii aprilie 2014, ca si partener l-am avut pe Florin Popa. Ajunsi la fata locului am constat ca dintr-o oarecare incurcatura (nici unul dintre noi nu suntem vorbitori de lmba maghiara) rezervarea era pe acelasi stand pe care am fost in urma cu cateva luni si nu unde am fi dorit noi. Dupa ce am schimbat cateva vorbe cu vecinii din stanga de la care am auzit ca au prins nu mai purin de 6 crapi trecuti de 20 de kg in singura zi care o aveau avans fata de noi parca nu ne-a mai deranjat asa tare incurcatura cu rezervarile. La buna dispozitie a noastra contribuia si vremea de afara,era cald pentru luna aprilie, cunosteam si standul totul parea sa conduca spre o partida de vis.

     Am nimerit di nou  locul din dreapta al standului asa ca  am inceput sa pregatim echipamentul pentru a putea  intrat pe apa in vederea pozitionarii lansetelor.


   In timp ce urcam in barca mi-am amintit ca in vara anului trecut am observat pe sonar in partea dreapta a locului de pescuit cam la un unghi de 45 de grade o movila  de 2 m patrati care urca in apa de la 6 m la mai mult de 4,4 m. Asa ca nu am stat prea mult pe ganduri, am pornit in cautarea ei. Dupa aproape 40 de minute am reusit sa o localizez din nou, am vazut ca deasupra e ca un mic platou asa ca am balizat-o.


   Am plasat montura  de la prima lanseta exact pe acel mic platou de 2 m patrati iar deasupra ei am presarat nada formata din boiliesuri. Am lasat incet in urma montura dupa care m-am indreptat spre malul de vis-a-vis unde urma sa pozitionez urmatoarele lansete. Pentru acestea am ales o zona cu apa mica, una fiind asezata la 1 metru adancime iar cealalta la 2,3 metrii.
   Prima prezentare am avut-o la lanseta cu montura asezata pe platou, am simtit la primul contact ca este vorba de un peste frumos. Intamplarea face ca linia principala se agata si  muta baliza din loc foarte mult dar pana la urma cumva se elibereaza si sunt din nou in joc. Aduc pestele pana aproape de mal, aproape sa-l iau in mincioc dar acesta nu vrea sa se dea batut si pleaca iar spre larg.
    

    Aduc pestele din nou spre mincioc dar din pacate acesta scapa si prima prezentare se incheie cu un rateu de partea mea, imaginea cu minciocul gol e tot ce imi ramane.


    Dupa  perioada de timp de care am avut nevoie sa-mi revin dupa rateu (fiind si primul peste al sezonului) intru pe apa sa recuperez baliza cu intentia de a o repozitiona din nou langa platoul de pe care am avut prezentarea. Nu gasesc nici cum locul din cauza vantului care batea puternic, era si intuneric asa ca decid sa las sarcina pe a doua zi dimineata.
    Ziua urmatoare insa vine cu o cu totul alta vreme, incepe sa se raceasca considerabil, scade inclusiv  temperatura apei. Ma duc sa verific locul unde erau plantate celelate lansete si observ ca nada din jurul monturii disparuse, asa ca fac greseala sa insist pe apa mica cu toate ca ma gandeam ca pestii se vor retrage spre apa  adanca. Vantul incepe sa bata tot mai tare asa ca incercarile mele de a gasi platoul erau zadarnice, spre seara nici nu am mai putut intra sa verific sau sa repozitionez monturile.

   A treia zi a partidei ne prinde cu o vreme si mai rea, la un moment dat incepe  lapovita. Sa iesim cu barca nici nu intra in discutie asa ca ne petrecem ziua in cort, noroc  cu incalzitorul care ne asigura confortul termic. Cu greu trece si a treia noapte, spun cu greu pentru ca in acest timp nu am mai avut nici o prezentare, lucru valabil si pentru Florin.
   A patra dimineata nu am ce face, ies pe apa sa repozitionez lansetele cu intentia de a le retrage spre apa adanca, dupa multa munca las monturile in apa cu nada langa ele si parca sperantele revin.  Fac o scurta vizita vecinilor de unde aflu ca in zona lor situatia este mai buna, au mai avut macar cate o prezentare pe zi lucru care imi confirm ca nu aveam peste in fata. Pescuiam din nou pe zona de trecere dar din pacate pestii nu circulau, sigur din cauza temperaturii apei scazuta cu 7 grade  fata de ziua in care am ajuns. Spre seara vantul incepe sa nu mai bata chiar asa puternic si profit de ocazie si de faptul ca in partea dreapta a standului nu mai erau pescari pe balta si incep si plantez in standurile vecine. 


    A cincea zi o petrec mutand constant monturile pana ajung in captul lacului, pescuiam chiar si in standul 12. Partida se apropia de final, iar din cauza presiunii nu stiam ce sa fac, sa mai pastrez pozitiile sau sa incerc alte locuri cu speranta ca acestea vor fi mai productive. Dupa multe repozitionari apar si rezultatel, am cateva capturi dar din pacate doar pesti mici.
   In a sasea si ultima zi a partidei vremea se linisteste, era rece afara dar macar vantul nu mai batea cu putere.

   Trebuie sa profit de ocazia pe care o am si sa gasesc platoul, nu cumva sa porneasca iar vantul pentru ca atunci nu a nici o sansa. Dupa 20-30 de minute gasesc locul si-l balizez din nou, cu singura diferenta ca acum asez baliza  mai departe de platou. Pregatesc montura la care atasez cateva bile pe banda solubila si o pozitionez. Asteptarea nu a fost lunga, dupa o ora am si avut prima prezentare exact de pe platou, Patru zile am pescuit la cativa metrii de platou si nimic, iar dupa prima ora din nou pe locul fierbinte am si avut o oglinda frumoasa pe saltea. Nu a mai durat mult si din nou am capturat  o oglinda, de data asta pestele era mai imbracat, acul cantarului s-a oprit la 19,9 kg.
         
   
    Florin a plasat si el o montura pe linia platoului iar dupa cateva ore senzorul a inceput sa sune. Din pacate pestele nu a ajuns pe saltea, a scapat de carlig pe drum. La al doilea sunet de avertizor pestele a aspirat mai bine momeala si nu a mai avut sanse de scapare, dovada e si poza cu un frumos crap comun.


        Pana la sfarsitul partidei am mai prins doi crapi, insa nici unul trecut de pragul de 20kg, ambii de pe acel mic platou. 

      Una peste alta a fost o partida dificila din toate punctele de vedere, care mi-a reconfirmat inca o data ca nici cea mai agera montura combinata cu cea mai buna nada nu valoreaza nimic daca nu sunt in locul care trebuie. In schimb am avut ocazia sa ''patrulez'' toata zona dintre standurile 9 si 12  lucru care a dus pentru mine la dezvaluirea unor mici ''secrete'' ale lacului. Cel mai important din puntul meu de vedere e faptul ca am vazut scoicile care le consuma crapii, scoici mai mari ca si in alte parti, de aici cred si gura mai tare si mai mare a pestilor, In opinia mea  acest aspect duce la preferinta apestilor pentru momelile mai mari.
      Toate evenimentele din aceasta partida plus noile cunostinte dobandite despre acest lac si comportamentul pestilor din el au dus la un singur obiectiv : Jokerul.